10 motive de ce reclama de Facebook nu îți aduce rezultatele așteptate

Reclama de Facebook

Dacă ai dat click pe acest articol, cel mai probabil ai făcut până acum cel puțin o reclamă pe Facebook. Indiferent că ai avut rezultate bune, sau mai puțin bune, mereu este loc de îmbunătățire. Acest articol are menirea să-ți ofere 10 aspecte pe care să le analizezi în cazul în care dorești rezultate mai bune de la campaniile tale.

De ce reclama de Facebook nu îți aduce rezultate

Succesul unei campanii de Marketing Online depinde în general de 4 categorii mari de factori:

  1. oferta de business;
  2. setarea campaniei;
  3. pagina de vânzare;
  4. servirea clienților și livrarea produselor sau serviciilor.

Cele 10 motive pentru care nu ai rezultate din reclamele de Facebook le-am împărțit în primele 3 categorii. Acestea sunt controlate de marketerul care se ocupă de online. Partea de client service și livrarea produselor (în general) țin de alți specialiști sau de alte departamente, de aceea le-am exclus din acest articol.

Motive care țin de afacere


1. Oferta nu este competitivă

Este bine să stabilim de la început că oricât de bine setezi campaniile, dacă oferta pe care o promovezi nu este competitivă, vei arunca cu bani pe fereastră. Consumatorii sunt mult mai informați în ziua de astăzi și sunt mult mai atenți la investiția banilor. De-obicei nu pentru că le pasă mai mult ca și înainte de banii investiți, ci pentru că le este mai ușor să se informeze privind alternativele și ofertele competitorilor.

Așadar, înainte să începi orice campanie, asigură-te că oferta ta nu are următoarele dezavantaje:

  • produsul sau serviciul este slab calitativ;
  • produsul sau serviciul este inferior competiției (funcționalități / atribute / servicii oferite);
  • prețul este nepotrivit în comparație cu opțiunile alternative, sau în comparație cu valoarea percepută de către client;
  • transportul sau disponibilitatea produsului sau serviciului sunt inconveniente;

2. Nu există la îndemână suport pentru clienți

Nu toate vânzările online necesită îndrumarea unui suport pentru clienți, dar existența acestuia transmite încredere și poate crește rata de succes a campaniilor. Chiar și simplul fapt de a fi operativ în răspunderea mesajelor primite pe pagina de Facebook poate să facă diferența.

În comparație cu achiziția dintr-un magazin fizic, un minus al vânzărilor online este lipsa unei interacțiuni directe cu un personal de vânzări. Transformă acest minus într-un atuu al afacerii tale și îți va crește rata de conversie.

Motive care țin de setarea reclamei


3. Nu este selectat obiectivul potrivit

În cadrul seminariilor pe care le-am organizat, am întâlnit mulți marketeri și antreprenori care fac doar „boost post-uri” pe Facebook. Din punct de vedere al obiectivelor de promovare, aceste postări sponsorizate au scopul principal de a obține interacțiuni (sau „engagement” termenul folosit de Facebook). Practic, plata în campanie se face în funcție de like-uri, comentarii etc.

Dacă pentru compania ta este important să atragi trafic pe pagina de campanie, sau clienți finali, atunci plata per interacțiune te încurcă. Așadar, ar trebui să faci o campanie cu obiectiv de conversii sau trafic.

Vezi mai jos care sunt obiectivele de campanii pe Facebook.

4. Țintirea reclamelor este irelevantă

Poate ți se pare incredibil, dar am văzut o situație în care un bărbat se plângea pe Facebook că tot primește reclame la lenjerie de damă. Ce șanse crezi că sunt ca acel bărbat să cumpere acea lenjerie în comparație cu o femeie care ar fi putut vedea aceeași reclamă?

Dacă setezi reclame pe publicuri țintă prea generale, sau prea specifice, sau care nu sunt interesate de ceea ce vinzi, șansele sunt mari să nu ai rezultatele dorite.

O altă greșeală des întâlnită este că targetarea se face către toată lumea dintr-o anumită locație. Acest lucru duce la afișarea reclamei și către persoane care defapt doar au fost recent în acea locație, sau care urmează să călătorească în acea locație. În unele cazuri acest lucru duce la irosirea bugetului de reclamă.

Eu am pățit să fiu plecat din țară și să văd o reclamă la un restaurant din Cluj-Napoca care mă îndemna să-mi fac o rezervare. Consider că reclama nu a fost bine țintită.

5. Locurile de plasarea reclamei nu aduc rezultate

Atunci când realizezi o campanie pe Facebook există o opțiune implicit selectată numită „Poziționări automate”. Dacă nu vei modifica această opțiune, reclamele îți vor putea apărea și pe Instagram, în Messenger sau pe alte platforme online care permit reclame Facebook.

Pentru un anumit client am testat o campanie dedicată pe Instagram, iar rezultatele au fost mult mai slabe decât pe Facebook. Din acest motiv, am oprit folosirea acestui loc de plasarea reclamelor.

Pentru a te asigura că nu pierzi bani pe diferite poziționări de reclamă, îți recomand să faci și tu campanii de test și să nu lași opțiunea de „Poziționări automate” selectată implicit.

6. Bugetul nu este corespunzător cu rezultatele așteptate sau nu ți-ai setat un buget

Bugetul de reclamă pe Facebook este important să fie corelat cu obiective de business. Dacă nu îți setezi obiective de business pentru campaniile tale, interpretarea rezultatelor va fi subiectivă.

Am auzit în mai multe rânduri expresii precum „mi s-a părut că a mers bine reclama” sau „am investit 100 de euro și n-am avut rezultate”, dar dacă am întrebat care au fost obiectivele așteptate, n-am primit nici un răspuns concret.

Înainte să faci judecăți privind impactul unei campanii, stabilește concret care sunt așteptările măsurabile (ex: număr de vânzări, vizite pe website, număr de persoane care văd mesajul reclamei etc.). De asemenea, obiectivele așteptate trebuie să fie realiste privind bugetul investit. Nu te poți aștepta ca o companie cu cifră de afaceri de 1 milion euro să-și dubleze vânzările cu 100 lei pe lună investiți pe Facebook.

Dacă vrei să afli cum să-ți setezi obiective și să faci bugete realiste de reclame, înscrie-te în platforma de curs Online Mastery.

7. Formatul reclamei nu este potrivit

Pe Facebook se pot folosi mai multe formate de reclame (video, carusel etc.). Alegerea tipului nepotrivit poate să ducă la rezultate mai slabe. Spre exemplu, am observat că reclamele de tip imagine, au rezultate mai scumpe decât reclamele de tip carusel.

Este important să testezi mai multe formate de reclamă pentru a vedea care îți aduc rezultatele cele mai multe la costurile cele mai mici.

8. Conținutul reclamei nu este atractiv

Scopul reclamelor este în primul rând să atragă atenția, iar mai apoi să genereze acțiunea dorită. Dacă nu ai un conținut care să capteze atenția și interesul, reclama ta va fi ignorată și vei avea costuri mari cu difuzarea acesteia. Un exemplu banal este să ai greșeli gramaticale într-o reclamă, iar aceasta va fi ușor ignorată de către cei mai atenți la astfel de aspecte.

Uite un exemplu de reclamă prost făcută:

  • nu are un status text atractiv despre produse, oferte sau vânzător;
  • titlul și descrierea produselor din reclamă sunt seci;
  • în cazul produsului al doilea poza are în prim plan un sutien, dar produsul este „Boxeri damă”.
Reclama prost facuta

Motive care țin de pagina de vânzare


9. Produsul sau serviciul nu este prezentat atractiv

Chiar dacă reușești să atragi atenția utilizatorilor de Facebook, însă aceștia ajung pe o pagină care nu se ridică la nivelul așteptărilor și care să respecte câteva principii de bun simț, ai șanse mari să pierzi clientul.

Acestea sunt câteva dintre greșelile pe care le poți face privind pagina de vânzare pe care o folosești în campanie:

  • Pozele / clipurile video nu sunt atractive (sau nu există pe pagina de vânzare);
  • Textele nu sunt descriptive, nu sunt atractive și nu sunt orientate pe beneficii;
  • Nu există testimoniale sau dovezi sociale (exemplu: număr de clienți care au mai cumpărat produsul, număr de persoane interesate de acel de produs în acel moment etc.);

10. Pagina promovată este greu de navigat și de înțeles de către vizitator

Dacă ai reușit să treci cu brio peste toate cele 9 puncte de mai sus, te felicit! În schimb, dacă pagina promovată are următoarele probleme, oprește-ți campaniile și rezolvă-ți mai întâi canalul de vânzare!

  • pagina are timp de încărcare prea mare (peste 5 secunde);
  • pagina nu se adaptează dispozitivelor mobile;
  • butoanele de acțiune nu sunt vizibile și la îndemână;
  • informația este aranjată contraintuitiv pe pagină (exemplu: imaginile și butoanele de acțiune sunt doar la finalul paginii, textele descriptive sunt ascunse sub taburi secundare etc.);
  • pagina sau elemente din pagină nu funcționează (exemplu: butoanele sau formularele nu merg, pozele produselor nu au zoom etc.).

În final, menționez că am administrat (și administrez în continuare) și campanii care nu au pagină de vânzare sau a căror pagină este un simplu formular de obținere de prospecți sau o pagină de categorie, iar acestea funcționează foarte bine. Așadar, sunt și excepții de campanii pentru care punctele 9 și 10 nu se aplică.

În cazul în care nu te mulțumesc rezultatele reclamelor tale de pe Facebook, revizuiește acum aceste 10 motive și vezi unde este problema:

  1. Oferta nu este competitivă;
  2. Nu există la îndemână suport client;
  3. Nu este selectat obiectivul potrivit;
  4. Țintirea reclamelor este irelevantă;
  5. Locurile de plasarea reclamei nu aduc rezultate;
  6. Bugetul nu este corespunzător cu rezultatele așteptate sau nu ți-ai setat un buget;
  7. Formatul reclamei nu este potrivit;
  8. Conținutul reclamei nu este atractiv;
  9. Produsul sau serviciul nu este prezentat atractiv;
  10. Pagina promovată este greu de navigat și de înțeles de către vizitator.

În cazul în care dorești să înveți cum să faci campanii și Marketing Online de la A la Z ca un profesionist, te invit să te înscri în cursul Online Mastery.

Mult succes!

3 Comments

  • Marius spune:

    Intrebare:
    Am creat diferite campanii si, desi am ales atent targetarea (in functie de locatie, interese relevante, varsta relevanta, etc), am primit reactii de la oameni care isi spuneau despre ei „sef la mine acasa” sau ca au urmat „scoala vietii” (cred ca va dati seama despre ce categorie de oameni vorbim). Care ar fi motivul? Ar trebui sa bag un buget mai mare sau exista o alta rezolvare?
    Va multumesc anticipat

    • Călin Biriș spune:

      Poate din cauza intereselor selectate la targetare i-ai prins și pe aceștia.
      Targetarea pe interese este destul de generală. Recomand cât de mult folosirea targetarii pe behaviour (comportament) sau demografic. În cazul acela țintirea este mai clară.

  • […] În cazul în care actualizezi reclamele și tot nu ai vânzări sau leaduri, vezi dacă vă încadrați la unul dintre cele 10 motive de ce reclama de Facebook nu îți aduce rezultate. […]

Leave a Reply