Tag

business Archives - Online Mastery

Cum a afectat afacerile criza generată de COVID-19

By | Actualizari Online Mastery | One Comment

Criza generată de pandemia Covid-19 este una dintre cele mai mari crize economice care a lovit România în ultimii ani, chiar mai mare decât criza din 2008, afirmă specialiștii. Potrivit unui studiu referitor la impactul Covid-19 asupra afacerilor, realizat de platforma de monetizare pentru companii, 2 Checkout, majoritatea dintre cei peste 800 de comercianți online intervievați, au fost afectați de pandemie și consideră această situație o amenințare pentru afacerile lor. Doar 12% dintre comercianții care au participat la studiu estimează un impact pozitiv al crizei generate de pandemia Covid-19 asupra propriilor afaceri. 

Domenii afectate vs domenii avantajate de pandemia Covid 19

Cele mai afectate sectoare sunt turismul, transporturile și Horeca, dar efectele negative se văd și în alte domenii interdependente. Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă companiile este încetinirea vânzărilor – 60% dintre participanții la studiu se confruntă cu această situație. 18% dintre respondenți constată că este foarte dificil să găsești clienți noi sau să semnezi contracte noi, iar ritmul de muncă a încetinit. 

În plus, alte efecte negative generate de criză sunt suspendarea temporară a activității sau restrângerea activității firmelor, disponibilizări, întârzieri la plată a furnizorilor sau chiar închiderea unor firme. Atitudinea consumatorilor este diferită comparativ cu situația de dinainte de pandemie, mulți dintre ei refuzând să facă plăți sau solicită returnarea banilor. 

Există însă sectoare de activitate care sunt influențate pozitiv de către criza generată de pandemia Covid-19 sau care nu au fost afectate deloc de această situație. Producătorii de software multimedia, middleware sau unii furnizori de servicii de divertisment sunt optimiști cu privire la activitatea lor în acest an, speculând chiar o ușoară creștere a profitului comparativ cu anii anteriori. 

Care sunt prioritățile & soluțiile în această perioadă

Potrivit studiului realizat de 2Checkout, 38% dintre companiile participante la studiu, consideră că lansarea de noi produse și oferte promoționale, reprezintă o soluție pentru a nu da faliment.

24% dintre comercianți iau în calcul ca strategie de marketing, fidelizarea și menținerea clienților existenți și utilizarea instrumentelor de marketing practice pentru acest lucru. 

Doar 22% dintre comercianții participanți la studiu își asumă riscul de a se lansa pe pieței noi, iar 17% vor investi în optimizarea experienței online a clienților, vor lucra la poziționarea pe termen lung și la realizarea unor noi oferte și politici de preț. 

Situațiile de criză pot transforma mediul de business într-o roată care nu se știe în ce direcție se rostogolește, astfel că totul devine dinamic, iar rezultatele sunt greu de preconizat. Dacă și afacerea ta este influențată negativ de criza actuală și ești în căutarea unor soluții practice, te invit la un webinar gratuit în care discutăm despre cum să câștigi clienți noi din online, pe timp de criză și cum să-ți crești vânzările.

Înscrie-te gratuit și te aștept la webinar.